Grammar Theory
Cazurile substantivelor – forma pe care o ia substantivul pentru a exprima o anumită funcţie sintactică în propoziţie se numeşte caz.
În limba română există cinci cazuri: nominativ, acuzativ, dativ, genitiv şi vocativ.
Funcţii sintactice
NOMINATIV
1 – subiect – cine? ce? Maria spală rufe.
2 – nume predicativ Ionel este student.
3 – atribut substantival apoziţional (apoziţie simplă sau dezvoltată)
Prietenul meu, Ionescu, este antrenor. (care?)
Ionescu, prietenul meu, este antrenor.
* De obicei, apoziţia se întâlneşte în cazul N când nu are același caz cu substantivul determinat. Tot apoziţii sunt şi cuvintele subliniate din enunţurile: Ei toţi (eu unul, voi doi) au (am, ați) plecat la munte.
ACUZATIVUL
1 – complement direct – pe cine? ce?
L-am văzut pe tata. L = complement direct anticipat (este
c.d. aşezat în faţa celuilalt complement direct)
Pe tata l-am văzut. l = complement direct reluat (este aşezat
c.d. după celălalt complement direct)
N.B. Complementele directe anticipate şi reluate sunt exprimate numai prin forme neaccentuate ale pronumelui personal şi există numai în prezenţa altul complement direct faţă de care se poziţionează.
2 – complement indirect – cu cine? cu ce? în cine? în ce? de la cine? de la ce? de cine? de ce ? pentru cine? pentru ce? despre cine? despre ce? la cine? la ce?
Vin de la Ioana. de la cine?
Mă tem de furtună. de ce?
Vorbim despre şcoală. dspre ce?
Am primit de la un coleg o felicitare. de la cine?
N.B. După GALR, complementele indirecte din Ac. se numesc complemente prepoziţionale
3 – complement de agent – este cerut numai de un verb la diateza pasivă sau de un participiu şi răspunde la întrebările: de cine?, de către cine?: Andrei a fost anunţat de colegi să plece. de cine a fost anunţat?
Povestea citită de Andrei a fost frumoasă. de cine citită?
Exerciţiul a fost rezolvat de elevi. de către cine?
4 – subiect (precedat de prepoziţia simplă la, cu valoare cantitativă: (multă, mulţi, multe): În timpul furtunii au căzut la frunze.. - cine?
A venit la lume în piaţă!
5 – atribut substantival prepoziţional – care?, ce fel de?
Cartea de citire este pe masă. Curtea de lângă bloc este mare.
6 – atribut substantival apoziţional
Am felicitat-o pe prietena mea, adică pe Amelia.
N.B. De reţinut: dacă atributele substantivale apoziţionale în acuzativ, dativ şi genitiv nu au acelaşi caz ca partea de propoziţie din faţa lor, atunci sunt apoziţii neacordate şi au obligatoriu cazul nominativ:
I-am dat lui Andrei, colegului meu, un caiet nou.
c.i. – subst. în D. apoz. în D. (acordată)
Cartea lui Andrei, a colegului meu este nouă.
atr., subst. în G. apoz. în G. (acordată)
L-am văzut pe Andrei, pe colegul meu.
c.d. / subst. în Ac. apoz. în Ac. (acordată)
Dar: I-am dat lui Andrei, colegul meu, un caiet.
caz. D. apoz. în N. (apoziţie neacordată)
Cartea lui Andrei, colegul meu, este nouă.
caz. G. apoz. în N. (neacordată)
L-am văzut pe Andrei, colegul meu.
caz. Ac. apoz. în N. (neacordată)
7 – nume predicativ:
Iarba pare de omăt.
vb.cop. + n.p.
Caietele sunt pentru elevii nevoiaşi.
v.cop. + n.p.
8 – complement circumstanţial de timp – când?, de când?, până când?, cât timp?
M-am întors acasă la prânz. - când?
Sosesc acasă într-o săptămână. - când?
Te aştept până în martie. - până când?
O săptămână stau la munte. - cât timp?
9 – complement circumstanţial de loc – unde?, de unde?, până unde?, încotro?
Avionul vine de la Paris. - de unde?
Andrei stă dincolo de Piaţa Unirii. - unde stă?
Avionul pleacă spre Paris. - încotro?
10 – complement circumstanţial de mod – cum?, cât?, în ce fel?
Elena a plecat fără umbrelă. - cum?
Andrei este înalt cât bradul. - cât de înalt?
Maşina merge brici. - cum?
11 – complement circumstanţial de scop – cu ce scop?
Am fost la piaţă după cumpărături. Învăţ mult pentru examen.
12 – complement circumstanţial de cauză – din ce cauză?
Îngheţ de frig. / Este negru de supărare.
13 – complement circumstanţial condiţional – cu ce condiţie?
Fără efort, nu vei reuşi în viaţă.
14 – complement circumstanţial concesiv – în ciuda cărui fapt?
Cu toate relaţiile, tot n-a izbutit.
15 – complement circumstanţial consecutiv – care e urmarea faptului că? Cei doi colegi se înţeleg de minune.
DATIVUL
1 – atribut substantival (datival) – are în faţă un substantiv nearticulat: Ionel este nepot mamei. (cui nepot?).
Somnul vameş vieţii. Nu ştiu cine-i este prieten vărului.
2 – atribut substantival prepoziţional:
Succesul graţie (mulţumită, datorită) perseverenţei a fost mare. (graţie cui?)
N.B. Prepoziţii specifice dativului: graţie, mulţumită, datorită, conform, contrar, potrivit, asemenea, aidoma.
3 – atribut substantival apoziţional:
I-am adus colegului meu, lui Ştefan, un cadou valoros.
4 – complement indirect – cui?
I-am dat Ioanei o carte. I = complement indirect anticipat (aşezat în faţa
c.i. celuilalt complement indirect )
Ioanei i-am dat o carte. i =complement indirect reluat (aşezat după c.i.).
N.B. Se aplică aceeaşi regulă ca la complementele directe anticipate şi reluate.
5 – complement circumstanţial de loc (dativul locativ):
Puii stau lipiţi pământului. Stai locului! (unde?)
6 – complement circumstanţial de mod:
El a procedat conform planului. (cum?)
7 – complement circumstanţial concesiv:
Contrar aşteptărilor,a luat notă mică. (în ciuda cărui fapt?)
8 – complement circumstanţial de cauză:
Accidentul s-a produs datorită întreţinerii defectuoase a maşinii.
(din ce cauză?)
9 – nume predicativ: Copilul este aidoma părinţilor.
GENITIVUL
1 – nume predicativ - Caietul este al elevului.
2 – atribut subsnatival genitival
Sfârşitul filmului a fost palpitant. are în faţă un substantiv articulat şi răspunde la întrebările: al cui? a cui? ai cui? ale cui?)
3 – atribut substantival apoziţional
Casa lui Ştefan, adică a nepotului meu, a fost renovată.
4 – atribut substantival prepoziţional
Lupta contra drogurilor trebuie continuată.
Maşina din faţa blocului este nouă. (care?)
N.B. - Prepoziţii specifice genitivului: asupra, deasupra, contra, împotriva, înaintea, înapoia, dedesubtul, îndărătul, împrejurul, înăuntrul - urmate de un substantiv, pronume sau numeral în genitiv.
- Locuţiuni prepoziţionale specifice genitivului (sunt formate din prepoziţie (de, la, în, din, pe) + substantiv articulat cu articol hotărât – urmate de un substantiv, pronume sau numeral în genitiv): în faţa, în urma, în spatele, în dreapta, în stânga, în inima, la marginea, în mijlocul, în ciuda, din cauza, din pricina, de-a lungul, în adâncul, în susul, în josul, în dreptul, în fundul, în decursul, la începutul, la sfârşitul, pe vremea, în folosul, în locul etc.
* ATENŢIE! Să nu se confunde prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale specifice genitivului cu locuţiunile adverbiale: în faţă, în spate, în mijloc sau cu adverbele: deasupra, înainte, dedesubt, îndărăt, împrejur etc. care nu au formă articulată şi nu sunt urmate de substantiv, pronume sau numeral în genitiv.
5 – complement indirect: Tinerii luptă împotriva corupţiei.
6 – complement circumstanţial de loc:
Maşina s-a oprit în faţa blocului. (unde?)
7 – complement circumstanţial de timp:
Pe vremea bunicilor, oamenii erau mai credincioşi. (când?)
8 – complement circumstanţial de mod:
Pasărea zbura contra vântului. (cum?)
9 – complement circumstanţial de cauză:
N-am putut veni din cauza gerului. (din ce cauză?)
10 – complement circumstanţial de scop:
Am acţionat în folosul copiilor. (cu ce scop?)
11 – complement circumstanţial condiţional:
În locul tatălui, eu te-aş fi pedepsit. (cu ce condiţie?)
12 – complement circumstanţial concesiv:
În ciuda frigului, eu tot am venit. (în ciuda cărui fapt?)
13 – subiect (excepţie): Ai Ioanei sunt plecaţi în excursie.
14- complement direct (excepţie de la acuzativ):
Eu l-am ajutat pe al vecinului.
VOCATIVUL:
1. exprimă o chemare, o adresare, un ordin, o rugăminte şi substantivele în vocativ nu au funcţie sintactică.
2. substantivele în vocativ pot avea totuşi funcţia sintactică de atribut substantival apoziţional în vocativ: - când stau după un alt vocativ:
Bade Ioane, tanti Maria, nene Vasile, veniţi la noi!
Ai reuşit şi tu, băiatule, la examen. Te chem şi pe tine, Vasile, la ziua mea.
* Vocativul are forme identice cu nominativul, sau are forme proprii:
- forme identice: - Mamă! Tată!
- forme specifice: - Băiete! Bunico!
Vocativul folosit singur formează o propoziţie neanalizabilă:
- Ioane, 1/ strigă mama. 2/ 1=PP; 2=PINC.
Cuvintele care însoţesc un substantiv în vocativ (substantive, adjective, pronume, numerale) au funcţie sintactică proprie:
- Copilul meu drag, bine ai venit!
- copilul = substantiv în V., fără funcţie sintactică;
- meu = atr. adj. / adjectiv pronominal posesiv în V.;
- drag = atr. adj. / adj., variabil propriu-zis, în V.
N.B. În analiza sintactico-morfologică a substantivului, se vor evidenţia toate caracteristicile acestuia (categoriile gram.).
Deci: - funcţia sintactică, exprimat prin substantiv;
- felul (comun sau propriu);
- forma (simplu, compus sau locuţiune substantivală);
-genul, numărul, cazul, articulat sau nearticulat, precedat de prepoziţie (dacă este).